Cazul din Caracal | Avocatul familiei Luizei Melencu descrie casa lui Dincă: Absolut înfiorător. Miroase peste tot a cadavru

Cazul din Caracal | Avocatul familiei Luizei Melencu descrie casa lui Dincă: Absolut înfiorător. Miroase peste tot a cadavru
Publicat: 06/08/2019, 12:49

Întrebat despre perchezițiile informatice, aviocatul a spus că sunt în analiză un laptop, trei telefoane și un aparat foto, iar rezultatele nu se pot afla marți pentru că „se copiază automat în anumite softuri, se clonează mediile, dar nu se intră în ele”.

Întrebat despre locuința lui Dincă, Tonel Pop a spus că este înfiorătoare: „Nu vorbesc numai despre subsol. Această casă, în integralitatea ei, mai ales parterul, inclusiv curtea, inclusiv acea încăpere unde a ținut fetele, cu patul acela de fier înfiorător, miroase totul a cadavru. Și din pământ iese mirosul”.

În ce privește casa pe interior, avocatul a descris-o ca pe un atelier auto în care ar fi avut loc o explozie, din care cineva apoi a furat și unde cineva a răscolit: „Încăperea aceea este numai un pat de fier foarte gros, montat, ancorat în perete. Este absolut înfiorător, un dezastru organizat, miroase peste tot. Nu miroase numai în încăpere, mirosul iese din pământ, din subsol, din camera aceea, din pereți, miroase a cadavru peste tot”.

Marți dimineață, anchetatorii au reluat verificările la locuința lui Gheorghe Dincă, acolo unde acesta a spus că a ucis două tinere. La verificări asistă și Gheorghe Dincă. Alți anchetatori au mers, însoțiți de un câine de urme, la pădurea de la marginea Caracalului, unde luni s-a găsit un sac cu oase și cenușă.

Luni, procurorii DIICOT au găsit un sac cu oase și cenușă în pădurea în care a indicat Gheorghe Dincă faptul că și-a ascuns urmele. Ucigașul susținea că este vorba despre rămășițele umane ale Luizei Melencu (18 ani), pe care ar fi ucis-o în luna aprilie, în aceeași zi în care a sechestrat-o.

Din declarațiile lui Gheorghe Dincă, resturile umane ar fi ale Luizei Melencu, fata de 18 ani dispărută în luna aprilie 2019, iar crima a avut loc în aceeași zi în care fata a fost sechestrată. Inițial, Dincă a spus că a aruncat trupul în Olt, iar apoi în Dunăre. Acum a revenit și a indicat pădurea de lângă Caracal.

Legat de uciderea Luizei, Dincă susține acum că a folosit aceeași metodă ca și în cazul Alexandrei, adică ucidere și ardere a cadavrului.

Gheorghe Dincă nu știe ale cui sunt osemintele descoperite luni în pădurea de lângă Caracal, declara avocatul familiei Luizei Melencu. Potrivit lui Tonel Pop, Dincă localizează fetele după perioadele anului.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ungaria a pus interzis la frontieră. Șoferii români care nu pot trece granița. Toleranță zero
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Vaccinarea împotriva HPV a prevenit 90% dintre cazurile de cancer de col uterin
×